Obişnuiam să spun celor din jur că nu am timp. De fapt, nu le spuneam lor, ci mie însumi, ca o scuză pentru amânarea tuturor lucrurilor importante pe care ştiam că ar trebui să le fac. O scuză pentru lipsa de încredere, pentru lașitate, pentru frica de eșec. Până la urmă, lucrurile s-au dovedit a fi mult mai simple. În momentul în care am vrut cu adevărat să fac ceva şi am avut curajul să încep, s-a ivit și timpul necesar.

Acum zâmbesc când aud pe cineva spunând că nu are timp să stea la o discuție, să citească o carte sau să meargă într-o excursie. Sunt prea puțini oameni atât de ocupaţi încât în viaţa lor să nu mai fie loc pentru nimic altceva. Și, chiar dacă timpul lor e plin, nu pot face faţă la nesfârșit unui astfel de ritm. Deci, cel puțin teoretic, timp ar exista. Și totuși nu e de găsit. Unde dispare?

Iată câteva răspunsuri posibile:

Complexul de inferioritate. E uimitor cât de mult timp sunt dispuşi unii oameni să petreacă în compania treburilor mărunte, apărându-şi teritoriul alcătuit din certitudini și mici succese de orice ameninţare a imprevizibilului. Par speriați, ba chiar devin aproape agresivi, ori de câte ori li se cere să facă ceva nou. Ca și cum ar fi deja convinși de incompetența lor absolută.

Competiția cu ceilalți. E impresionantă cantitatea de timp pe care o consumă unii oameni pentru a fi "în rândul lumii", pentru a demonstra că și ei pot obţine acele lucruri pe care le au cei din jur. Se pare că există o angoasă a valorii personale care anulează orice sentiment al zădărniciei.

Dezorganizarea. Mai devreme sau mai târziu, înţelegem că organizarea este cheia eficienței şi ne dovedim destul de capabili să-i aplicăm metodele, mai ales când ni se solicită asta în mod imperativ. Însă parcă totul dispare atunci când e vorba de noi înșine. De mult nu am auzit pe cineva vorbind de vreun plan personal serios, pe termen lung. Cu noi ne permitem să fim blânzi și indulgenți, dar mai ales darnici. Ne oferim timp ca și cum l-am poseda în cantități nelimitate.

Cu siguranţă, mai sunt şi alte răspunsuri. Dar, până una alta, am învăţat un lucru. Atunci când cineva îmi spune că nu are timp, de obicei nu timpul e problema, ci prioritățile.