Statistica îmi spune că, dintre vizitatorii care au ajuns pe acest site prin Google, foarte mulți au căutat ”ceva interesant” sau ”despre plictiseală”. Două intenții diametral opuse, cel puțin la prima vedere. Dorința de a găsi ceva nou, deosebit, demn de atenție, versus resemnare în fața unei stări ale cărei cauze ai vrea totuși să le afli.

Înțeleg plictiseala. Am mai scris despre ea. Plictiseala poate fi un lucru bun pentru că prilejuiește un moment de reflecție, de întâlnire cu sinele. Un moment în care lucrurile își dezvăluie identitatea reală, un moment al întrebărilor, un moment zero de la care poți începe ceva. De exemplu să afli mai multe ”despre plictiseală”, adică despre propria persoană.

Ce nu înțeleg este cealaltă expresie. ”Ceva interesant”. Cum să cauți pe Internet “ceva interesant”? E la fel cu a căuta ”ceva frumos”, sau ”ceva bun”. Sunt noțiuni relative, pe care fiecare le poate interpreta după propriile referințe. Asta dincolo de faptul că orice căutare după cuvinte returnează de fapt prezențe cantitative ale acestora și doar accidental conținut semnificativ.

A căuta ”ceva interesant” îmi sună ca o renunțare. Recunoști că nu ești capabil să înțelegi ce te interesează, ce te pasionează, ce poate să te atragă. Și atunci cedezi inițiativa. Să decidă alții ce e interesant. Să ți se livreze ”interesantul” pe tavă, iar tu doar să guști din el și apoi să-ți declari cu emfază părerea, cu degetul mare în sus sau în jos, ca împărații romani. ”I like this”, ”I dislike this”.

Să controlezi navigarea sau să te controleze ea pe tine? Aceasta e întrebarea atunci când "te dai" pe Internet. Poți să cauți ceva anume și să muncești pentru asta, alcătuind rezultatul din zeci de frânturi relevante găsite ici și colo, sau poți să iei ce ți se aruncă. Cele mai noi știri, cele mai populare clipuri, ultimele postări ale prietenilor. Orice, important e să fie ”supe tare”, pentru că altfel devine… plictisitor.

De fapt, expresiile ”ceva interesant” și ”despre plictiseală” seamănă foarte mult. Mi se pare că amândouă trădează aceeași stare. Doar că unii fug de ea, în timp ce alții încearcă s-o înțeleagă.