Despre lucrurile importante

(continuare)

Şi apoi? Apoi totul se termină.

Nu, nu cartea. Ea continuă. Sunt abia la un sfert. Însă de aici încolo alunecă inevitabil spre deja-vu. Antrenamentul recruţilor urmează tiparul tragicomic al scenelor de gen, apoi romanul devine la propriu o cronică de război. Nu-i lipsşte nimic: scopurile nobile, strategiile de luptă îndrăzneţe, bătăliile dure, camaraderia, ororile, pierderea celor apropiaţi. Un colaj de imagini, întâmplări şi personaje adunate parcă din zeci de cărţi sau filme SF. Citeşte mai mult

(continuare)

Dar pe nesimţite atmosfera devine apăsătoare în fiecare din cele trei lumi paralele. Ceva se întâmplă în Olimp. Dezvăluirea planului Afroditei de a o ucide pe rivala Atena folosindu-se de bietul muritor Hockenberry vine ca o pală de vânt rece, alungând calmul de până atunci. Parcă asta nu era în Iliada, îmi spun eu în timp ce lucrurile încep să se precipite.

Printr-o complicată demonstraţie de balistică spaţială cei doi roboţi iubitori de literatură ajung pe planeta Marte, acolo unde nava le este brusc atacată şi parţial distrusă de o entitate necunoscută înveşmântată în alb, într-un car zburător tras de cai. Seamănă a… zeu olimpian. Dar ce să caute pe Marte? Citeşte mai mult

Unele filme pot fi văzute aproape în întregime pe derulare rapidă. Câteva minute de timp real pentru introducere în subiect, apoi imaginile pot să curgă în cascadă, fotografii mişcate ale unor scene atât de spectaculoase şi totuşi atât de banale. Din când în când când câte una îmi mai atrage atenţia şi atunci îi acord un scurt “play”, apoi “fast-forward” cu nesimţire. Iar sfârşitul vine brusc şi previzibil, confirmându-mi de fiecare dată alegerea. Nu merita mai multă atenţie.

Tron e unul din aceste filme. Mi-a trecut prin faţa ochilor în câteva minute şi a lăsat doar imagini transparente şi cercuri luminoase. Plus o idee veche pe care a împrumutat-o din alte filme celebre şi o va da cu siguranţă mai departe, aceea că într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat maşinile vor dori să ia în stăpânire lumea noastră. Citeşte mai mult

La supermarket sunt şi cărţi. Nu prea multe, deci mă aştept să le văd acolo pe cele mai populare. Bestseller-uri. M-am trezit într-o zi în faţa unui asemenea raft şi am rămas uimit. Era plin cu cărţi despre vampiri. Le-am numărat. Nouăsprezece. Nu e totuşi prea mult? “Amurg”, “Jurnalele vampirilor”, “Ucenicul vampirului”, “Cronicile vampirului”. Serii întregi de cărţi pe aceeaşi temă. Plus una care a pus capac: “Cum să devii vampir”. Deja se exagerează.

Desigur există explicaţii pentru acest asalt al fostelor personaje negative, devenite acum eroi principali. S-ar putea vorbi despre mituri şi legende, folclor, spirite şi demoni. Despre porfiria – boala vampirispmului şi cazuri celebre în istorie. Despre ritualuri, sicrie, crucifix, apă sfinţită sau usturoi. Evident că o subcultură atât de elaborată nu putea să nu aibă propriile filme şi cărţi. Citeşte mai mult

Statistica îmi spune că dintre vizitatorii care au ajuns pe blogul meu prin Google, foarte mulți au căutat ”ceva interesant” sau ”despre plictiseală”. Două intenții diametral opuse, cel puțin la prima vedere. Dorința de a găsi ceva nou, deosebit, demn de atenție, versus resemnare în fața unei stări ale cărei cauze ai vrea totuși să le afli.

Înțeleg plictiseala. Am mai scris despre ea. Plictiseala poate fi un lucru bun pentru că prilejuiește un moment de reflecție, de întâlnire cu sinele. Un moment în care lucrurile își dezvăluie identitatea reală, un moment al întrebărilor, un moment zero de la care poți începe ceva. De exemplu să afli mai multe ”despre plictiseală”, adică despre propria persoană. Citeşte mai mult