Chiar așa! De ce să mă schimb? E ceva în neregulă cu mine? De ce aș avea cea mai mică dorință de a mă schimba? Oricum, tot timpul schimbăm ceva. Ne mutăm în casă nouă, zugrăvim, ne schimbăm mobila, mașina, ne cumpărăm alte haine, alte telefoane, alte calculatoare, alte televizoare, alte orice. Mergem în vacanță în locuri noi, ne uităm la seriale și filme noi, jucăm jocuri noi, descoperim site-uri interesante pe Internet, ciudățenii, filmulețe, glumițe. Nu e destul? Și cum poate să spună cineva că nu m-am schimbat? Îmi fac treaba din ce în ce mai bine, știu să aleg cea mai bună ofertă, nu mai sunt ușor de dus de nas, am experiență, informații, relații. Cunosc oameni importanți, am modele, am potențial, am perspectivă. Iar dacă mai trebuie să schimb ceva, atunci nu e nici o problemă. O fac imediat, dar o fac cum vreau eu, nu cum zic alții. Păi, cine să îndrăznească să-mi spună mie că am vre-un defect? Nu sunt eu mai bun și mai deștept decât ceilalți? Un scop mai înalt? Fugi, dom-le, de-aici! Asta-i deja filosofie.

*

Ce am scris mai sus era doar o mică demonstrație din matematica schimbării. Concluzia: cunoașterea de sine e invers proporțională cu vanitatea. Iar dacă o combin cu axioma precedentă, atunci rezultă una nouă: schimbarea este invers proporțională cu vanitatea. Q.E.D.