Ar trebui să nu mai discut anumite subiecte fără a avea argumente pregătite în avans. Mă trezesc prea des în situaţia de a nu-mi putea susţine opiniile şi asta nu e bine. De ce mi se întâmplă? Am o explicaţie simplă şi una complicată. Cea simplă e… simplă. Pur şi simplu nu-mi vine. Nu pot să leg rapid ceea ce ştiu într-o înşiruire suficient de logică pentru a fi înţeleasă de alţii. Nu sunt destul de inteligent pentru asta. Mai târziu, când mă gândesc din nou la acele lucruri, ele încep să se aşeze şi concluzia devine evidentă. Uneori constat că am greşit. De cele mai multe ori, însă, că am avut dreptate. Prea târziu.

Explicaţia complicată e, de fapt, tot simplă, dar nu foarte logică. Aici e problema. Există un mod de a înţelege lumea care nu pune bază prea mare pe logică. Poate fi numită intuiţie, sau altfel. Rezultatul e o construcţie vastă, care evoluează de la sine după nişte planuri complet necunoscute. Nu pot pune decât ceea ce se potriveşte. Multe informaţii, perfect logice şi bine argumentate, îmi sunt inutile. Nu le găsesc locul. Pe de altă parte ştiu anumite lucruri fără să mă fi gândit serios la ele. Le-am citit, mi s-au spus, sau au venit singure, nu contează. Important e că se potrivesc, că susţin construcţia. Şi, odată aşezate, ele devin o parte din mine, din cunoaşterea mea.

Totul e perfect până când trebuie să argumentez ceva. Atunci îmi dau seama cât de legate sunt acele lucruri între ele şi cât mi-e de greu să explic ceva pe baza lor. Nu pot descrie întreaga construcţie. Şi atunci ce să spun? Nu-mi pasă de logica ta, eu ştiu mai bine care e adevărul? Am făcut-o de câteva ori şi mi s-a spus că sunt cam arogant. Aşa e, dar nici eu nu sunt încântat să observ cum anumite enunţuri sunt declarate adevăruri doar în virtutea raţiunii, fără a fi puse într-un context semnificativ. Cu siguranţă însă, lipsa unor argumente logice din partea mea nu avantajează dialogul. Ştiu şi trebuie să lucrez la asta.

Cineva spunea că argumentele nu conving pe nimeni. Se poate, dar sunt foarte bune în a crea dubii, în a sparge dictatura extremelor pentru a face loc nuanţelor. Iar ăsta e un lucru bun. Ştiu eu.