Ce aș face dacă, într-o zi, mi-aș da seama că viața mea nu merge în direcția bună şi că ar trebui să mă apuc de altceva? Ar fi, fără îndoială, o zi foarte tristă.

De fapt, lucrurile astea nu vin aşa, brusc. Nu. Cu siguranţă aș ști din timp. Problema ar fi acolo, în mintea mea, de luni sau ani de zile. Ziua aceea ar fi doar momentul revederii cu idealurile și visele adolescenţei, care însă au rămas, între timp, dincolo, pe celălalt mal al uriașului fluviu numit viață.

Da, ce aș face? Să mă gândesc…

Aș putea să dau vina pe cineva. De exemplu, pe cei care au fost în preajma mea atunci când visele și idealurile abia se făureau. Când încă nu știam nici eu ce aș vrea cu adevărat să fac. De ce nu mi-au luat în serios preocupările? De ce nu mi-au văzut talentul? De ce au ținut morțiș să fac "ceea ce trebuia" în loc să mă lase să fac ce-mi plăcea mie? Da, ce simplu ar fi. Aș putea să-mi justific ușor toate eșecurile, dezamăgirile, incapacitatea de a duce lucrurile la bun sfârșit. Și, între timp, aș putea visa la o minunată viață paralelă pe care, din nefericire, cineva mi-a refuzat-o.

Aș putea să-mi spun că nu mai contează. Că lucrurile, odată așezate temeinic la locul lor, nu mai trebuie mutate. Am un colț al meu pe care încerc să aranjez cât mai bine, am noroc să pot face destul de des lucruri interesante, cunosc niște oameni minunați, pot să privesc în jur și să gândesc relativ liber. Cine îmi garantează mie că, dacă aș fi luat-o în altă direcție, aș fi fost mai fericit? Mai bine să nu mă mai gândesc. Și totuși, ce-ar fi fost dacă…

Sau aș putea să privesc într-o oglindă. Și să am o discuție cu tipul din ea, înainte de a fi prea târziu. Ce faci? Asta e tot ce poți? Credeam că ești mai bun. Și apoi să-mi spun că nu e o idee atât de nebunească și că poate merită să încerc. Dacă nici în lumea asta aparent reală visele nu pot deveni realitate atunci unde? Iar dacă idealurile nu-ți pot da forța să încerci, ce idealuri sunt acelea?

Oare de câte ori aș putea trece înot marele fluviu al vieții, înainte de a se vărsa în Oceanul de Apoi? Probabil o dată sau de două ori. Sigur, există pericolul să mi se facă frică. Să mă întorc la mal după câțiva metri, definitiv înfrânt, fără a mai îndrăzni să privesc vreodată dincolo. Merită riscul?

Dar dacă, totuși, reușesc?