Articole recente

9 Noiembrie, 2011
29 Ianuarie, 2011
23 Ianuarie, 2011
18 Ianuarie, 2011
15 Ianuarie, 2011
30 Noiembrie, 2010
3 Noiembrie, 2010
31 Octombrie, 2010
27 Octombrie, 2010
1 Martie, 2009

Câte ceva despre sinceritate

1 Ianuarie, 2009

Nu am scris o perioadă. Am simţit nevoia unei pauze. De obicei trecerea timpului pune o anumită distanţă între noi şi lucruri pe care le facem, iar eu am folosit-o încercând să-mi evaluez textele cu o anumită obiectivitate care nu e posibilă în momentul scrisului.

Nu m-am gândit la criterii clare de evaluare, eram doar curios să văd dacă textele îmi mai “sună bine”. Recitind însă articolele publicate, dar mai ales pe cele nepublicate (la fel de multe), mi-am dat seama că motivaţia iniţială a scrisului, aceea de ordonare a gândurilor, a trecut pe plan secund, fiind acum practic o consecinţă firească a actului în sine, atât timp cât pot surprinde şi converti în scris ideile importante exact la momentul potrivit, înainte ca ele să fie diluate în masa incoloră a gândurilor de moment.

Îmi este clar acum că, în spatele fiecărui text, e o nevoie acută de sinceritate. O sinceritate pe care mă bucur să o regăsesc, chiar dacă uneori se ascunde în spatele unor fraze pretenţioase, menite doar să poleiască imaginea de sine, chiar dacă, adesea, forma tinde să denatureze logica iniţială. Exersarea sincerităţii în scris e, de fapt, un fel de încercare de developare a propriei persoane prin suprapunerea diferitelor fotografii ale ei luate în momentele în care o idee sau alta, mai bună sau mai proastă, tinde să acapareze mintea.

Privind lucrurile în perspectivă, probabil calitatea ideilor nu e foarte importantă acum. Nu contează dacă ceea ce scriu se va dovedi greşit, incomplet sau pueril. Contează să fiu sincer în momentul în care mă decid să sigilez ideea in cuvinte. Simt că sinceritatea, astfel antrenată, îmi va îngădui mai târziu să-mi recunosc erorile, să accept de la alţii ceea ce-mi lipseşte, să reevaluez ceea ce contează. Să evoluez, astfel, înspre ceea ce aş vrea să fiu.

Se spune că, dacă nu încercăm permanent să înţelegem ceea ce suntem şi să evoluăm, imperfecţiunea intrinsecă a condiţiei umane va transforma orice stagnare într-un regres. Cred că, de la o anumită vârstă, sinceritatea e singura soluţie pentru a mai schimba ceva.

Daniel Haiduc