Despre acest site
Zona Gri e locul în care m-am trezit împins de mulţimea oamenilor care văd întotdeauna lucrurile în alb sau negru. Oameni care ştiu exact ce se întâmplă, de ce, cine e de vină, ce trebuie făcut. Oameni care au toate răspunsurile pregătite, nu au dubii, combat viguros şi emit sentinţe fără deliberare. Oameni printre care nu m-am putut regăsi.
Zona Gri pluteşte undeva deasupra cotidianului, e un loc pe care realitatea n-a reuşit să-l cucerească definitiv. E un spaţiu al dialogului, unde pot să pun întrebări, să privesc lucrurile în ansamblu, să cântăresc bine toate argumentele şi să încerc să ajung la adevăr pornind, evident, de la mijloc, adică de la gri.
Totul ar fi perfect dacă nu aș fi avut acele vise, dacă nu aş fi aflat despre drumurile spre lumină, dacă nu aş fi văzut urmele paşilor celor care au trecut mai departe, lăsând în urmă texte codate şi semne misterioase. Lucruri despre care nimeni nu prea ştie să vorbească.
Ce caut eu de fapt în Zona Gri? Suspendat între pământul ne-simţirii alb-negre şi cerul colorat al viselor, nu fac decât să-mi contemplu însingurarea, aşteptând moartea care să mă împingă jos, printre ceilalţi, sau să mă arunce în sus, eliberat în sfârşit de greutatea propriei statui. Zona Gri nu e decât o închisoare, iar eu umilul ei prizonier.
De ce nu evadez? Mai întâi pentru că e periculos. Închisoarea e păzită de creaturi fioroase: Laşitatea care mă împiedică să-mi pun întrebările decisive, Invidia care aruncă în derizoriu perseverenţa altora, Vanitatea care participă în locul meu la discuţii, Lenea care mă convinge permanent de zădărnicia căutării principiilor.
Am impresia că majoritatea locuitorilor Zonei Gri se simte bine aici. Privind lumea de sus, teoretizând, analizând sau disecând gri-ul în tonuri fine. Însă în ce mă priveşte, eu am decis din prima zi că vreau să plec şi de atunci caut o cale de scăpare. Şi ce altceva sunt aceste texte decât părţi ale planului marii evadări.
