A fi voluntar

Credeam că ştiu ce înseamnă a fi voluntar. Am participat ca voluntar în diferite proiecte, fără a urmări un câştig. Cel puţin aşa credeam şi mă simţeam bine în sinea mea, considerând de fiecare dată că am făcut un lucru bun. S-ar putea să nu fie chiar aşa.

Teoretic a fi voluntar înseamnă a face un serviciu de bunăvoie şi dezinteresat. Cât au fost de dezinteresate faptele mele bune? Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că de fapt nu prea am făcut niciodată ceva în mod "gratuit". Credeam că sunt voluntar atunci când, deşi evident că voiam ceva nume, nu eram sigur de reuşită şi speram că oricum participarea în sine, experienţa câştigată, ar putea fi o compensaţie suficientă. Confundam câştigul sigur, cuantificabil, cu câştigul ipotetic - posibil dar improbabil.

E un fel de pseudovoluntariat care se poate manifesta în mai multe feluri. Uneori căutăm doar să petrecem timpul într-un mod plăcut, distracţia fiind răsplata favorită pentru o mare parte din efortul "voluntar". Plăcerea de a ne exercita meseria e şi ea responsabilă pentru multe ore consumate la locul de muncă sau în proiecte personale. Alteori, sub masca voluntariatului ascundem un anumit interes, fie el câştigul de experienţă, prestigiu, influenţă sau statut social. Când nu câştigăm nimic din toate astea, suntem dezamăgiţi.

Voluntariatul adevărat înseamnă nu lipsa certitudinii unui câştig, ci certitudinea absenţei oricărui câştig. Oamenii fac însă rareori efort fără să se gândească la o compensaţie. Pare o gândire sănătoasă. E natural să ne folosim energia într-un mod eficient. Probleme au doar idealişti ca mine, care uneori cred că au o idee bună şi încearcă să-i convingă şi pe alţii să participe. De cele mai multe ori răspunsul e "nu se merită". Probabil au dreptate. Probabil ideea e interesantă doar pentru mine şi încerc să mă folosesc de ei pentru a o pune în practică. Interesul comun e dificil de stârnit în lipsa unui câştig evident.

Există însă ceva bun în acest pseudovoluntariat, în această disponibilitate de a da de la noi fără să fim siguri că primim ceva în schimb. El semnifică un mod de a înţelege lumea ca fiind nu doar ceea ce vedem, ci şi ceea ce ne imaginăm că ar putea fi. Iar aceasta e condiţia esenţială pentru a îndrăzni să ne făurim idealuri. Pentru a putea crede că la sfârşitul unei vieţi întregi de căutări ne va aştepta ceva, nedefinit dar minunat, improbabil şi totuşi posibil.